Natura este o parte din noi

“Un seul printemps dans l’année … et dans la vie une seule jeunesse.” (Simone de Beauvoir)

Peripeţii

Am petrecut ziua de 1 Mai departe de capitala aglomerată. Curtea de Argeş este un orăşel minunat, cu împrejurimi la fel de superbe. Cu toate că vremea a fost mai schimbătoare decât mintea unui copil, am avut parte şi de soare. Recomand cu cea  ami mare plăcere acesată destinaţie pentru un sfârşit de săptămână, însă cu un mic avertisment. La întoarcere, dacă nu dispuneţi de maşină personală şi sunteţi nevoiţi să călătoriţi cu trenul, nu alegeţi personalul de 17:09.

Un singur vagon-locomotivă a oprit zgomotos în gară părând mai degrabă bun pentru un muzeu. La început nu ne-am dat seama că acela era trenul pe care îl aşteptam. Văzând că majoritatea oamenilor se îndreptau alergând prin ploaie către cele 3 uşi am întrebat şi am primit răspuns imediat: acesta este trenul de Bucureşti.  Am urcat nesiguri scara foarte înaltă. Imediat ne-a lovit un aer închis, vechi în care pluteau diverse “arome”, unele provenite de la unica toaletă a trenului.  Scaunele vechi, de o culoare portocalie ştearsă, mici şi inconfortabile erau aşezate în perechi de căte trei.  Nu erau foarte bine ataşate de podea. Geamurile păreau că nu au mai fost şterse de câţiva anu buni şi erau “dotate” cu câte două găuri, probabil pe post de aerisire, căci de deschis nu se punea vorba. În mijlocul tavanului una din carcasele neonului lipsea, ca şi tubul de neon de altfel. În schimb atărna de un cablu subţire un beculeţ care nu părea că are mai mult de 25 de wati.

Acest prim şoc înstalându-se confortabil în minţile noastre, ne-am pregătit pentru călătoria până la Piteşti, căci acolo trebuia să schimbăm.  Pornirea a fost zguduitoare, la propriu şi la figurat. O călătorie cu maşina pe un teren accidentat este numai bună de adormit copiii în comparaţie cu senzaţiile experimentate în acest vehicul supranumit tren. Zguduituri, sărituri, şocuri. Simţeam cum ni se schimbă poziţia inimii, ficatului şi a altor organe vitale. Fiind şi sătui, totul era amplificat. Cu toate acestea, uimirea noastră s-a transformat în amuzament. Am râs cu toţii pe rupte. Cu fiecare nouă smucitură, la fiecare curbă sau la fiecare oprire-pornire a minunatului tren izbucneam în hohote.