Puzzle of thoughts

The world is a puzzle that has missing pieces

Archive for the tag “distracţie”

Peripeţii

picture-274 Am petrecut ziua de 1 Mai departe de capitala aglomerată. Curtea de Argeş este un orăşel minunat, cu împrejurimi la fel de superbe. Cu toate că vremea a fost mai schimbătoare decât mintea unui copil, am avut parte şi de soare. Recomand cu cea  ami mare plăcere acesată destinaţie pentru un sfârşit de săptămână, însă cu un mic avertisment. La întoarcere, dacă nu dispuneţi de maşină personală şi sunteţi nevoiţi să călătoriţi cu trenul, nu alegeţi personalul de 17:09.

Un singur vagon-locomotivă a oprit zgomotos în gară părând mai degrabă bun pentru un muzeu. La început nu ne-am dat seama că acela era trenul pe care îl aşteptam. Văzând că majoritatea oamenilor se îndreptau alergând prin ploaie către cele 3 uşi am întrebat şi am primit răspuns imediat: acesta este trenul de Bucureşti.  Am urcat nesiguri scara foarte înaltă. Imediat ne-a lovit un aer închis, vechi în care pluteau diverse “arome”, unele provenite de la unica toaletă a trenului.  Scaunele vechi, de o culoare portocalie ştearsă, mici şi inconfortabile erau aşezate în perechi de căte trei.  Nu erau foarte bine ataşate de podea. Geamurile păreau că nu au mai fost şterse de câţiva anu buni şi erau “dotate” cu câte două găuri, probabil pe post de aerisire, căci de deschis nu se punea vorba. În mijlocul tavanului una din carcasele neonului lipsea, ca şi tubul de neon de altfel. În schimb atărna de un cablu subţire un beculeţ care nu părea că are mai mult de 25 de wati.

Acest prim şoc înstalându-se confortabil în minţile noastre, ne-am pregătit pentru călătoria până la Piteşti, căci acolo trebuia să schimbăm.  Pornirea a fost zguduitoare, la propriu şi la figurat. O călătorie cu maşina pe un teren accidentat este numai bună de adormit copiii în comparaţie cu senzaţiile experimentate în acest vehicul supranumit tren. Zguduituri, sărituri, şocuri. Simţeam cum ni se schimbă poziţia inimii, ficatului şi a altor organe vitale. Fiind şi sătui, totul era amplificat. Cu toate acestea, uimirea noastră s-a transformat în amuzament. Am râs cu toţii pe rupte. Cu fiecare nouă smucitură, la fiecare curbă sau la fiecare oprire-pornire a minunatului tren izbucneam în hohote.

Advertisements

Am cucerit cerul

BuncărAcest sfârşit de săptămână a trecut la fel de repede ca celelalte. Pot însă spune că a fost pretrecut mai cum folos. Mi-am permis să visez că zbor. Şi ca totul să fie cât mai aproape de realitate, am făcut o mică escală la Muzeul Aviaţiei.

Când am ajuns la intrarea în muzeu eram singurii vizitatori. Intrarea a fost gratis. Paznicul ne-a condus fără grabă pe aleea principală spre casa muzeului, un fel de buncăr aranjat cu bun gust, unde pereţii sunt acoperiţi cu poze vechi, articole de ziare, documente, portrete, medalii şi multe alte asemea lucruri legate bineînţeles de lumea aviaţiei. În centrul sălii, în jurul unei piste improvizate se găsesc câteva modele de avioane vechi, un camion imes (am presupus că e radarul, după antena gigantică care stătea falnică pe el, păzind întreaga sală), câzeva manechine întruchipând piloţi faimoşi, un tun de artilerie, o paraşută foarte colorată de care statea atărnat un manechin cam speriat şi câteva instrumente de comunicaţii, foarte vechi. O mică istorie a fiecărui lucru expus întâmpină privitorul fără a-l plictisi.Am terminat turul şi am ieşit în curtea muzeului. Lift-off

Căteva alei înconjoară un număr semnificativ de aparate de zbor, de la avioane de vânătoare, de luptă, pănă la elicoptere şi rachete. Deşi timpul şi-a pus de mult semnul asupra lor, imobilizândul-e la pământ pentru totdeauna,  sunt într-o stare destul de bună. Unele au fost revopsite, altele sunt părăsite încet încet de vechiul strat de vopsea, dându-le un aspect şifonat.  Unul dintre avioane este neatins de culoare. Metalul gri, cu căteva locuri ruginite, străluceşte aproape orbitor în lumina soarelui. Un altul, care pare mai modern, îşi poartă numele cu mândrie, scris cu bleu pe corpul albastru: SNIPER.  “Face to face” cu el stă un avion mic, de culoare galbenă, care seamănă cu Cesna-urile din filmele vechi. Mitralierele vechi ce apărau împotriva atacurilor aeriene stau împrăştiate printre avioane. Elicopterele sunt cele care nu o duc prea bine. Uşor aplecate, lovite mai mult de trecerea timpului, ruginite, cu elicele uşor curbate spre pământ stau în colţul cel mai îndepărtat al curţii, încercând parcă să se ferească de ochii vizitatorilor.

Citeşte mai departe

Am scos nasul din zăpadă

Mai ieri străzile reci abia erau onorate de prezenţa câtorva suflete silite să-şi părăsească căldurosul “cuib” pentru cine ştie ce treabă urgentă sau pentru a merge la serviciu. Astăzi oraşul, uşor dezamorţit de cele căteva grade în plus aduse de minunatul 1 Martie, s-a umplut de toţi cei dornici de o plimbare. Parcurile, trotuarele, staţiile de autobuz, toate s-au umplut de mici tarabe imporvizate, pline cu marţişoare de toate felurile şi mărimile. Bărbaţii se înghesuie timid pentru a cumpăra pentru soţii, iubite, mame, bunici căte un mărţişor şi un buchet de zambile. Chiar dacă au apărut din februarie, sunt şi mulţi întârziaţi care fie nu au avut timp, fie au uitat să le cumpere celor dragi câte o mică atenţie de început de primăvară.

Mă întreb, oare chiar a venit primăvara? Sau sunt doar câteva zile amăgitoare, cum au mai fost? “Zăpada începe să se topească, ghioceii se trezesc, natura îşi începe cura de recuperare după o iarnă grea.” O frază clişeu prin care se descria mai de mult începutul primăverii. Cum o descriem acum? Zăpada nu are cum să se topească pentru că nu prea a nins. Ghioceii s-au trezit de mult iar natura pare că vrea să mai hiberneze câteva săptămâni. Oraşul însă s-a pus în mişcare. Şi chiar de sunt câteva zile amăgitoare, toţi sunt pregătiţi să profite de ele din plin.

Post Navigation