Puzzle of thoughts

The world is a puzzle that has missing pieces

Archive for the category “Event”

Where my heart lies

I just watched the landing of the  space shuttle Discovery. It was amazing. I watched for 20 minutes as it approached the landing strip and after the landing. If anyone had seen me, they would have laughed, as I was starring at the screen of my PC, with a dumb huge smile on my face.

The feeling of being proud of something is one of the best feelings one can have. Yes, I was proud. Proud of the crew of Discovery, proud of americans, which managed to do things, to evolve faster and better (I don’t want to offend other nations, but as the title states, it’s my own opinion, my own feelings and thoughts). I was proud, in that moment, of mankind. And my heart twiched at the thought of not being able to share that pride. My own naive brain thinks that all americans were joined today by that feeling of pride and honest happiness. I wish I could be among them. I wish I was there to share exclamations of joy when Discovery touched down. I can’t go that far as to wish I was apart of the crew, or even the ground crew. That would have been possible only if I was born an american. And I’m sure that if I was an american, I would have been apart of that moment. There is nothing better, in life, than to be able to say you helped  shape the world as we know it. History has recorded this moment. It will be remembered.

Advertisements

Peripeţii

picture-274 Am petrecut ziua de 1 Mai departe de capitala aglomerată. Curtea de Argeş este un orăşel minunat, cu împrejurimi la fel de superbe. Cu toate că vremea a fost mai schimbătoare decât mintea unui copil, am avut parte şi de soare. Recomand cu cea  ami mare plăcere acesată destinaţie pentru un sfârşit de săptămână, însă cu un mic avertisment. La întoarcere, dacă nu dispuneţi de maşină personală şi sunteţi nevoiţi să călătoriţi cu trenul, nu alegeţi personalul de 17:09.

Un singur vagon-locomotivă a oprit zgomotos în gară părând mai degrabă bun pentru un muzeu. La început nu ne-am dat seama că acela era trenul pe care îl aşteptam. Văzând că majoritatea oamenilor se îndreptau alergând prin ploaie către cele 3 uşi am întrebat şi am primit răspuns imediat: acesta este trenul de Bucureşti.  Am urcat nesiguri scara foarte înaltă. Imediat ne-a lovit un aer închis, vechi în care pluteau diverse “arome”, unele provenite de la unica toaletă a trenului.  Scaunele vechi, de o culoare portocalie ştearsă, mici şi inconfortabile erau aşezate în perechi de căte trei.  Nu erau foarte bine ataşate de podea. Geamurile păreau că nu au mai fost şterse de câţiva anu buni şi erau “dotate” cu câte două găuri, probabil pe post de aerisire, căci de deschis nu se punea vorba. În mijlocul tavanului una din carcasele neonului lipsea, ca şi tubul de neon de altfel. În schimb atărna de un cablu subţire un beculeţ care nu părea că are mai mult de 25 de wati.

Acest prim şoc înstalându-se confortabil în minţile noastre, ne-am pregătit pentru călătoria până la Piteşti, căci acolo trebuia să schimbăm.  Pornirea a fost zguduitoare, la propriu şi la figurat. O călătorie cu maşina pe un teren accidentat este numai bună de adormit copiii în comparaţie cu senzaţiile experimentate în acest vehicul supranumit tren. Zguduituri, sărituri, şocuri. Simţeam cum ni se schimbă poziţia inimii, ficatului şi a altor organe vitale. Fiind şi sătui, totul era amplificat. Cu toate acestea, uimirea noastră s-a transformat în amuzament. Am râs cu toţii pe rupte. Cu fiecare nouă smucitură, la fiecare curbă sau la fiecare oprire-pornire a minunatului tren izbucneam în hohote.

Ne vrem ecologişti

Aţi auzit probabil pe la tv, prin ziare sau pe internet de “ora pământului”, care e astăzi, la 20:30. Stingeţi lumina? Am găsit diverse obiecţii, cum că e nu ştiu ce meci sau nu ştiu ce emisiune şi că românii nu sting televizorul pentru aşa ceva. Spiritul românesc în acţiune. Campanii peste campanii pentru mediu, să salvăm natura, să dăm o şansă generaţiilor viitoare, să plantăm mai mulţi copaci şi alte abureli de acest gen. Dar românul nu poate sta pe întuneric o oră din viaţa lui. Să sperăm totuţi că sunt măcar 100 de cetăţeni ai patriei noastre mult iubite care vor stinge totuşi lumina. Ştiu că eu o voi face. Este un bun prilej de a medita, de a te relaxa, sau de ce nu, de a conversa la lumina lumânării cu cine e dornic de confesiuni.

Am scos nasul din zăpadă

Mai ieri străzile reci abia erau onorate de prezenţa câtorva suflete silite să-şi părăsească căldurosul “cuib” pentru cine ştie ce treabă urgentă sau pentru a merge la serviciu. Astăzi oraşul, uşor dezamorţit de cele căteva grade în plus aduse de minunatul 1 Martie, s-a umplut de toţi cei dornici de o plimbare. Parcurile, trotuarele, staţiile de autobuz, toate s-au umplut de mici tarabe imporvizate, pline cu marţişoare de toate felurile şi mărimile. Bărbaţii se înghesuie timid pentru a cumpăra pentru soţii, iubite, mame, bunici căte un mărţişor şi un buchet de zambile. Chiar dacă au apărut din februarie, sunt şi mulţi întârziaţi care fie nu au avut timp, fie au uitat să le cumpere celor dragi câte o mică atenţie de început de primăvară.

Mă întreb, oare chiar a venit primăvara? Sau sunt doar câteva zile amăgitoare, cum au mai fost? “Zăpada începe să se topească, ghioceii se trezesc, natura îşi începe cura de recuperare după o iarnă grea.” O frază clişeu prin care se descria mai de mult începutul primăverii. Cum o descriem acum? Zăpada nu are cum să se topească pentru că nu prea a nins. Ghioceii s-au trezit de mult iar natura pare că vrea să mai hiberneze câteva săptămâni. Oraşul însă s-a pus în mişcare. Şi chiar de sunt câteva zile amăgitoare, toţi sunt pregătiţi să profite de ele din plin.

Post Navigation