Iubire într-o zi de primăvară

Am pornit astăzi din casă cu gândul de a prinde în imagini tot ce imi încântă ochiul. Pot spune că am captat câteva lucruri  destul de ciudate. Spre exemplu, aceşti doi porumbei care s-au urmărit unul pe altul cât a ţinut clădirea. Apoi şi-au luat zborul tot împreună.  Ceea ce este ciudat însă e că au revenit pe aceiaşi margine de streaşină şi au reluat plimbarea. Doi îndrăgostiţi într-o duminică însorită au plecat la plimbare. Cam aşa ar putea începe povestea acestor două creaturi. Şi se poate continua. Putem interpreta gesturi, putem rosti ceea ce-şi “vorbesc”. Dar oare suntem suficient de creatori pentru a imagina o astfel de poveste? Este oare lumea porumbeilor asemănătoare cu a noastră? Iubirea lor este oare mai profund exprimată decât a oamenilor? Spunem despre uun cuplu că se iubesc ca doi porumbei. Dar oare putem spune despre aceşti doi porumbei că se iubesc ca doi oameni?

Ne vrem ecologişti

Aţi auzit probabil pe la tv, prin ziare sau pe internet de “ora pământului”, care e astăzi, la 20:30. Stingeţi lumina? Am găsit diverse obiecţii, cum că e nu ştiu ce meci sau nu ştiu ce emisiune şi că românii nu sting televizorul pentru aşa ceva. Spiritul românesc în acţiune. Campanii peste campanii pentru mediu, să salvăm natura, să dăm o şansă generaţiilor viitoare, să plantăm mai mulţi copaci şi alte abureli de acest gen. Dar românul nu poate sta pe întuneric o oră din viaţa lui. Să sperăm totuţi că sunt măcar 100 de cetăţeni ai patriei noastre mult iubite care vor stinge totuşi lumina. Ştiu că eu o voi face. Este un bun prilej de a medita, de a te relaxa, sau de ce nu, de a conversa la lumina lumânării cu cine e dornic de confesiuni.

Week-end

Sighişoara este un oraş minunat, indiferent de anotimp. Am petrecut un sfărşit de săptămână puţin cam friguros dar a meritat. Străzile, liniştea, peisajele, totul a fost ca rupt dintr-o carte cu ilustraţii. Din turnul cu ceas poţi să vezi tot oraşul. Cel mai super mi s-a parut ideea de a pune plăcuţe cu denumirile marilor oraşe din lume şi direcţia în care acestea sunt dar şi câţi kilometrii sunt până acolo. Bineînţeles că nu am putut rezista tentaţiei de a găsi placuţa cu oraşul meu preferat.   Am aflat şi că până la Polul Nord sunt 3975 km iar până la Polul Sud 14025 km. Am ascultat fraza “Bine aţi venit la Sighişoara” în mai toate limbile Europene şi am mâncat

Kurtos Colac.  La restaurantul Perla am avut onoarea să descopăr cea mai mare pizza, dacă nu din ţară, din Sighişoara şi Bucureşti sigur. Week-end-ul s-a terminat din păcate. M-am inapoiat la Bucureşti cu câteva mici suveniruri printre care o scrumieră pentru mama, o lingură de porţelan pentru bunica şi o frumoasă răceală pentru subsemnata.

În capcană

Albinele nu trăiesc mult. Nu toate, căci sunt multe specii şi subcategorii ale speciilor respective. 35-40 de zile. Cam atât. Ce poţi face în 40 de zile? Ca om, să zicem că profiţi, te lupţi, încerci să faci cât mai multe. Dar o mică faptură care trebuie să se ferească la fiecare bătaie din aripi să nu fie lovită de oamenii ignoranţi, cum poate să îţi petreacă puţinele zile pe care le-a primit? După spusele experţilor (apicultori) aceste creaturi fac mai multe decât  orice altă insectă. Aşa o fi.

De ce am făcut această scurtă şi puţin dramatică introducere? Pentru că am văzut o albină. În autobuz. După ce că trăieşte puţin, mai era şi prinsă în cuşca ambulantă pe care scrie cu portocaliu-digital “368”. Zumzăia neliniştită şi zbura de la un capăt la celălalt al autobuzului, căutând o ieşire. Geamurile toate erau închise. Când se deschideau uşile, se lovea de oameni. A decis să umble dealungul geamului. Era mai în siguranţă. O urmăream fără a mişca, cu speranţa că cineva va deschide totuşi un geam. Era mult prea cald. Dar nu l-a deschis nimeni. Ajungea sus, se lovea de margine şi cădea din nou la baza geamului. O lua de la capăt. După căteva încercări, în cădere, şi-a reluat zborul bezmetic şi inutil.

– Ah! M-a înţepat! Urăsc insectele! Oh nu. Acum o să se umfle. Şi nici nu am mânecă lungă ca să o ascund!