Puzzle of thoughts

The world is a puzzle that has missing pieces

Archive for the month “January, 2009”

O zi fără pereche

Păcălită de ziua de ieri, mult prea frumoasă pentru mijlocul iernii, şi de o dimineaţă la fel de însorită, am decis să imi scot prietenele la plimbare, căci nu ne-am mai văzut de mult. Semnele păreau să indice o zi reuşită, dar cum socoteala de acasă nu coincide cu cea din târg, am avut parte de surprize.

Mica revedere a avut loc în faţa magazinului Unirea, iar după pupăturile şi îmbrăţişările de rigoare am intrat să bem o cafea la Mc. Când am terminat şi am vrut să ne începem plimbarea, a început să plouă şi să bată vântul. Am acceptat uşor situaţia, căci vremea nu a ţinut niciodată cu mine. Am pornit totuşi pe jos  şi am ajuns la Universitate, apoi la Romană, unde ne-a venit strălucita idee să mergem la film, ştiind că cinematografele din acea zonă au preţuri destul de rezonabile. La cinematograful Studio nu am găsit ceva care să ne placă, la Patria trebuia să aşteptăm prea mult până la următorul film, la Corso urma un film dar am constatat că îl văzusem iar la CinemaPro era un film foarte bun dar tocmai ratasem începutul. Am pornit spre Unirea (tot pe jos) de unde am luat metroul spre Romană (sunt încă nelămurită de ce am făcut acest ocol) cu gândul de a a intra la orice film urma, căci ştiam ca va fi unul la ora 17:00.

De aici începe sacul meu de ghinion.  Continuarea aici

Câine cu personalitate

Nu urlă la lună dar latră când sună telefonul. Nu suportă alţi câni, s-ar lua la “ceartă” şi cu un Doberman iar pisicile de la bloc o cunosc drept “mâţă-exterminator”. Când vede o pisică se zburleşte mai rău ca un pudel periat cu electricitate şi nu se lasă până nu o prinde de coadă. Multe au scăpat, vreo 3 nu au fost aşa de norocoase. Dimineaţa se lasă mângâiată, seara trebuie să o ocoleşti. Dacă ai avut imprudenţa să laşi uşa de la dormitor deschisă, o vei avea companie pe timp de noapte căci din pat nu poate nici hingherul să o mai ia ( poate doar dacă are armură ). Mănâncă mai mult decât toată familia şi sforăie mai rău decât oricine.

Ea este Jessy, pechinezul meu de 13 ani, cu atitudinea lui Schwarzenegger şi fiţele lui Paris Hilton. Este şi fotogenică pe deasupra!

THE dog

THE dog

În căutarea talentului

Aliss încearcă de vreo zece minute să deschidă lacătul cu agrafa neagră de metal, dar se pare că nu este la fel de uşor ca în filme. Reuşeşte într-un final, iar uşa de fier care desparte etajul zece de acoperiş se deschide fără zgomot. Cele opt trepte le parcurge fără osteneală, deschide trapa şi pustiul negru al cerului i se dezvăluie deasupra capului. Nu au apărut stelele încă. Cele -2 grade se pare că nu o deranjează, cu toate că obrajii îi sunt deja îngheţaţi iar nasul ascuţit a prins tenta de roşu specifică anotimpului. Închide trapa uşor şi constată că este un loc bun de aşezat. Îşi dă jos din spate chitara, o scoate din husă şi se aşează în poziţia clasică, cu genunchiul stâng mai ridicat, cu măna stângă strâns prinsă de grif şi cu cea dreaptă sprijinită lejer de corpul chitării.

A sperat la un subit debit de inspiraţie aici sus. Noaptea, cerul, zgomotul înfundat al oraşului, luminile blocurilor, toate desprinse din cadrul imaginar al visului de săptămâna trecută, perfect transpuse în realitate. Tot ce lispeşte este muzica. Muzica ei, sunetele celor şase corzi, perfect acordate. Îşi încălzeşte palmele, îşi trosneşte degetele, fără a simţi durere, căci i-au amorţit din cauza frigului, şi loveşte cu putere corzile. Sunetul metalic produce ecou, devine din ce în ce mai slab, stingându-se într-un final şi lăsând în urmă acelaşi vuiet sumbru al oraşului cufundat în braţele somnului.

“Nu pot să cred că m-am luat după un vis stupid. Hai Aliss, eşti mult mai raţionlă de atât. Unde ţi-a fost capul? Recunoaşte că nu ai spiritul creator în tine. Unii se nasc poeţi, muzicieni, pictori sau actori alţii pur şi simplu oameni. Cei ca mine se pare că nu sunt meniţi să aibă un talent, ceva cu care să-şi umple timpul şi care să îi reprezinte, să le dea o valoare. Cu pictura nu a mers. Domnul Petraşcu s-a chinuit să îmi scoată la iveală <<talentul adânc scufundat în fiinţa noastră>>. S-a lăsat păgubaş într-un final, după sutele de coli măzgălite cu tentative creative. Nici cu lirica nu am scos-o la capăt. Cele şase poezii-cişeu confecţionate de fluxul meu ideatic au fost acid criticate de profesoara de română din liceu. Am fost şi la câteva preselecţii pentru roluri minore în piese de teatru. Cel mai drăguţ răspuns la interpretarea mea a venit din partea unui actor destul de experimentat: <<Talent actoricesc nu ai, dar poate o să ai succes în alte domenii. Încearcă muzica.>>. I-am luat sfatul, dar se pare că nici acest domeniu nu dă roade. Două luni de pregătiri intense, două luni în care profesorul de chitară a reuşit să mă înveţe notele, acordurile şi chiar un început de melodie. Dar când a venit vorba să compun eu ceva…pauză. Poate am greşit instrumentul. Trebuia să imi iau o trompetă. Ar fi fost ciudat totuşi să urc la ora asta pe bloc şi să cânt la trompetă. Sinistră imagine.”

Cu frigul adânc instalat în oase, Aliss s-a hotărât să mai dea o şansă instrumentului pentru care a făcut multe sacrificii, şi a decis să urce aici, la fiecare sfârşit de săptămână. “În visul meu erau şi stele. Poate ele sunt cheia menită să deschidă seiful unde a fost aruncat talentul meu de compozitoare. Sau poate nu. ”

Va urma.

Sesiunea , bat-o vina!

Şi uite că a venit şi rândul meu să mă plâng, să mă stresez, să nu dorm, şi multe alte patimi ale vestitei sesiuni. Dar oare aşa o fi? Unii mă sfătuiesc să “trag tare”, alţii imi zic să mă bazez pe noroc căci “studentul are din plin”. Pe parcursul celor 19 ani jumătate din existenţa mea incomparabilă nu am fost unul din acei oameni norocoşi. Nu. Unii nu învaţă dar au baftă şi nimeresc suficiente răspunsuri pentru un 5, alţii învaţă doar câteva sebiecte şi au şansa să le pice fix ce au învăţat. Am încercat să mă bazez pe asta. Nu a mers. Mi-am învăţat lecţia. Aşa că o sa îi ascult pe cei cu “trasu’ tare”. Dar nu mă plâng. Mi-am propus să fiu o studentă atipică. Îmbrăţişez sesiunea cu zâmbetul pe buze, nu las totul pentru seara dinainte de examen (mă apuc cu 2 zile înainte) dar mai ales intenţionez să ţintesc nota 6, nu 5 (aş fi mai optimistă, dar nu e bine să-l supăr pe Cel de sus).

Alina mă numesc, studentă la prima încercare. Este ora 00:53 iar eu citesc conştiincioasă pentru primul examen.

Post Navigation