Puzzle of thoughts

The world is a puzzle that has missing pieces

Archive for the tag “fun”

What do you want to be when you grow up?

That’s the most important question parents should ask their child. Always. I’m sure the answer will be different each time until the kid finally settles on something. But no matter what the answer is, the parent should do whatever he can to help the child achieve that dream. “I want to be a musician”. Buy him a guitar, take him to music lessons. “I want to be a ballerina”. Take her to ballet classes. “I want to be an astronaut”. Take him to NASA. Ok, that may not be possible, but you’ll think of something. Encourage your kid to dream, to form ideas and plans for the future. Tell him stories about the great men and women in history, watch movies, read books together, experience life with your child. He or she will thank you when he or she will grow up and make that dream come true.

Teach your child how to distinguish right from wrong, but not by yelling “NO” when you see him doing something wrong. Explain, calmly, why that is wrong. Tell him in simple words why he/she has to eat the broccoli and why sugar is good in moderate quantities. Show him/her how to play games on the computer, but also play games outside with him/her. Take field trips, even if you camp outside in the backyard, or even if you only go to the market. Life is an adventure. Let him/her taste it. Encourage him to go out and SEE, HEAR and FEEL. And because time has a way of passing unnoticed, you’ll probably see the results of all these things soon enough.

Advertisements

Drifting

I like the streets. I like walking. Not too fast, not too slow, just the average pace of  someone who wants to get to one place but she’s not  in a hurry. I enjoy a crowded street as I do an empty, quiet one. I listen to the pace of others, to the sound of cars, to the noises around me and I can do whatever I want with them in my mind. Yes, I like to distort reality sometimes, to create scenarios and all kinds of stories. I try to imagine what people think, what their problems are, where are they going. It may sound as the mind of a child, but it isn’t. It is only the mind of an adult who sometimes pretends to be a child because the world seems a little better when she does. Reality is always wonderful through the eyes of a child, and that’s why some people try to recreate that type of reality when they are all grown up. It is not proof of  immaturity, but proof of a sane mind. You should try it sometimes. Try to let go of the pure, hard facts and let your mind drift. Create scenes based on reality, but go further. The key to save a bad situation is to look for those small things that make you happy. Try to bring a smile on that lady’s face, or to make that salesman’s day better. Just be careful not to get hit by a car.

Peripeţii

picture-274 Am petrecut ziua de 1 Mai departe de capitala aglomerată. Curtea de Argeş este un orăşel minunat, cu împrejurimi la fel de superbe. Cu toate că vremea a fost mai schimbătoare decât mintea unui copil, am avut parte şi de soare. Recomand cu cea  ami mare plăcere acesată destinaţie pentru un sfârşit de săptămână, însă cu un mic avertisment. La întoarcere, dacă nu dispuneţi de maşină personală şi sunteţi nevoiţi să călătoriţi cu trenul, nu alegeţi personalul de 17:09.

Un singur vagon-locomotivă a oprit zgomotos în gară părând mai degrabă bun pentru un muzeu. La început nu ne-am dat seama că acela era trenul pe care îl aşteptam. Văzând că majoritatea oamenilor se îndreptau alergând prin ploaie către cele 3 uşi am întrebat şi am primit răspuns imediat: acesta este trenul de Bucureşti.  Am urcat nesiguri scara foarte înaltă. Imediat ne-a lovit un aer închis, vechi în care pluteau diverse “arome”, unele provenite de la unica toaletă a trenului.  Scaunele vechi, de o culoare portocalie ştearsă, mici şi inconfortabile erau aşezate în perechi de căte trei.  Nu erau foarte bine ataşate de podea. Geamurile păreau că nu au mai fost şterse de câţiva anu buni şi erau “dotate” cu câte două găuri, probabil pe post de aerisire, căci de deschis nu se punea vorba. În mijlocul tavanului una din carcasele neonului lipsea, ca şi tubul de neon de altfel. În schimb atărna de un cablu subţire un beculeţ care nu părea că are mai mult de 25 de wati.

Acest prim şoc înstalându-se confortabil în minţile noastre, ne-am pregătit pentru călătoria până la Piteşti, căci acolo trebuia să schimbăm.  Pornirea a fost zguduitoare, la propriu şi la figurat. O călătorie cu maşina pe un teren accidentat este numai bună de adormit copiii în comparaţie cu senzaţiile experimentate în acest vehicul supranumit tren. Zguduituri, sărituri, şocuri. Simţeam cum ni se schimbă poziţia inimii, ficatului şi a altor organe vitale. Fiind şi sătui, totul era amplificat. Cu toate acestea, uimirea noastră s-a transformat în amuzament. Am râs cu toţii pe rupte. Cu fiecare nouă smucitură, la fiecare curbă sau la fiecare oprire-pornire a minunatului tren izbucneam în hohote.

Am cucerit cerul

BuncărAcest sfârşit de săptămână a trecut la fel de repede ca celelalte. Pot însă spune că a fost pretrecut mai cum folos. Mi-am permis să visez că zbor. Şi ca totul să fie cât mai aproape de realitate, am făcut o mică escală la Muzeul Aviaţiei.

Când am ajuns la intrarea în muzeu eram singurii vizitatori. Intrarea a fost gratis. Paznicul ne-a condus fără grabă pe aleea principală spre casa muzeului, un fel de buncăr aranjat cu bun gust, unde pereţii sunt acoperiţi cu poze vechi, articole de ziare, documente, portrete, medalii şi multe alte asemea lucruri legate bineînţeles de lumea aviaţiei. În centrul sălii, în jurul unei piste improvizate se găsesc câteva modele de avioane vechi, un camion imes (am presupus că e radarul, după antena gigantică care stătea falnică pe el, păzind întreaga sală), câzeva manechine întruchipând piloţi faimoşi, un tun de artilerie, o paraşută foarte colorată de care statea atărnat un manechin cam speriat şi câteva instrumente de comunicaţii, foarte vechi. O mică istorie a fiecărui lucru expus întâmpină privitorul fără a-l plictisi.Am terminat turul şi am ieşit în curtea muzeului. Lift-off

Căteva alei înconjoară un număr semnificativ de aparate de zbor, de la avioane de vânătoare, de luptă, pănă la elicoptere şi rachete. Deşi timpul şi-a pus de mult semnul asupra lor, imobilizândul-e la pământ pentru totdeauna,  sunt într-o stare destul de bună. Unele au fost revopsite, altele sunt părăsite încet încet de vechiul strat de vopsea, dându-le un aspect şifonat.  Unul dintre avioane este neatins de culoare. Metalul gri, cu căteva locuri ruginite, străluceşte aproape orbitor în lumina soarelui. Un altul, care pare mai modern, îşi poartă numele cu mândrie, scris cu bleu pe corpul albastru: SNIPER.  “Face to face” cu el stă un avion mic, de culoare galbenă, care seamănă cu Cesna-urile din filmele vechi. Mitralierele vechi ce apărau împotriva atacurilor aeriene stau împrăştiate printre avioane. Elicopterele sunt cele care nu o duc prea bine. Uşor aplecate, lovite mai mult de trecerea timpului, ruginite, cu elicele uşor curbate spre pământ stau în colţul cel mai îndepărtat al curţii, încercând parcă să se ferească de ochii vizitatorilor.

Citeşte mai departe

Post Navigation