Am cucerit cerul
Acest sfârşit de săptămână a trecut la fel de repede ca celelalte. Pot însă spune că a fost pretrecut mai cum folos. Mi-am permis să visez că zbor. Şi ca totul să fie cât mai aproape de realitate, am făcut o mică escală la Muzeul Aviaţiei.
Când am ajuns la intrarea în muzeu eram singurii vizitatori. Intrarea a fost gratis. Paznicul ne-a condus fără grabă pe aleea principală spre casa muzeului, un fel de buncăr aranjat cu bun gust, unde pereţii sunt acoperiţi cu poze vechi, articole de ziare, documente, portrete, medalii şi multe alte asemea lucruri legate bineînţeles de lumea aviaţiei. În centrul sălii, în jurul unei piste improvizate se găsesc câteva modele de avioane vechi, un camion imes (am presupus că e radarul, după antena gigantică care stătea falnică pe el, păzind întreaga sală), câzeva manechine întruchipând piloţi faimoşi, un tun de artilerie, o paraşută foarte colorată de care statea atărnat un manechin cam speriat şi câteva instrumente de comunicaţii, foarte vechi. O mică istorie a fiecărui lucru expus întâmpină privitorul fără a-l plictisi.Am terminat turul şi am ieşit în curtea muzeului. 
Căteva alei înconjoară un număr semnificativ de aparate de zbor, de la avioane de vânătoare, de luptă, pănă la elicoptere şi rachete. Deşi timpul şi-a pus de mult semnul asupra lor, imobilizândul-e la pământ pentru totdeauna, sunt într-o stare destul de bună. Unele au fost revopsite, altele sunt părăsite încet încet de vechiul strat de vopsea, dându-le un aspect şifonat. Unul dintre avioane este neatins de culoare. Metalul gri, cu căteva locuri ruginite, străluceşte aproape orbitor în lumina soarelui. Un altul, care pare mai modern, îşi poartă numele cu mândrie, scris cu bleu pe corpul albastru: SNIPER. “Face to face” cu el stă un avion mic, de culoare galbenă, care seamănă cu Cesna-urile din filmele vechi. Mitralierele vechi ce apărau împotriva atacurilor aeriene stau împrăştiate printre avioane. Elicopterele sunt cele care nu o duc prea bine. Uşor aplecate, lovite mai mult de trecerea timpului, ruginite, cu elicele uşor curbate spre pământ stau în colţul cel mai îndepărtat al curţii, încercând parcă să se ferească de ochii vizitatorilor.
Am privit cu interes fiecare avion în parte, fiecare elicopter, m-am căţărat pe câte un camion de radar, m-am aşezat pe scaunul mitralierelor ochind câte un inamic imaginar, am pozat tot ce mi-a încântat ochiul. Încă o zi petrecută frumos, în unul din puţinele locuri cu adevărat interesante din Bucureşti.
Puzzle of thoughts 
Cred ca ti-a placut foarte mult….Adevarul e ca pare interesant.