Puzzle of thoughts

The world is a puzzle that has missing pieces

O zi fără pereche

Păcălită de ziua de ieri, mult prea frumoasă pentru mijlocul iernii, şi de o dimineaţă la fel de însorită, am decis să imi scot prietenele la plimbare, căci nu ne-am mai văzut de mult. Semnele păreau să indice o zi reuşită, dar cum socoteala de acasă nu coincide cu cea din târg, am avut parte de surprize.

Mica revedere a avut loc în faţa magazinului Unirea, iar după pupăturile şi îmbrăţişările de rigoare am intrat să bem o cafea la Mc. Când am terminat şi am vrut să ne începem plimbarea, a început să plouă şi să bată vântul. Am acceptat uşor situaţia, căci vremea nu a ţinut niciodată cu mine. Am pornit totuşi pe jos  şi am ajuns la Universitate, apoi la Romană, unde ne-a venit strălucita idee să mergem la film, ştiind că cinematografele din acea zonă au preţuri destul de rezonabile. La cinematograful Studio nu am găsit ceva care să ne placă, la Patria trebuia să aşteptăm prea mult până la următorul film, la Corso urma un film dar am constatat că îl văzusem iar la CinemaPro era un film foarte bun dar tocmai ratasem începutul. Am pornit spre Unirea (tot pe jos) de unde am luat metroul spre Romană (sunt încă nelămurită de ce am făcut acest ocol) cu gândul de a a intra la orice film urma, căci ştiam ca va fi unul la ora 17:00.

De aici începe sacul meu de ghinion.  Am ajuns pe la 16:55, am luat bilete şi am încercat să ne găsim trei locrui mai bune. Ne-am aşezat destul de departe de ecran, nu eram nici pe mijloc, eu am nimerit un scaun ajuns la sfârşitul existenţei  şi, cum am probleme cu vederea şi am nevoie de ochelari ca să pot vedea la distanţă, am realizat imediat că nu voi putea citi subtitrarea de unde mă aflam pentru că imi lăsasem recuzita acasă. Am ignorat totuşi detaliul pentru că limba engleză o ştiu la fel de bine ca româna. Mă îngrijora mai mult scaunul, căci prevedeam o întâlnire cu podeaua în orice moment, sentiment ce m-a făcut să stau foarte încordată pe tot parcursul filmului. Am încercat să trec ŞI peste acest amănunt. S-au stins luminile, a început filmul şi surpriză! Era în cehă! Aici s-a stins toleranţa mea. Am înţeles foarte puţin subiectul, din imagini mai mult şi cu puţin ajutor din partea unei prietene, care îmi spunea din când în când ce se vorbea.

Asta a fost ziua mea. Nu am purtat noroc, dar măcar am avut companie plăcută. Cu spatele “traumatizat” de confortul scaunului, cu frigul în oase şi udă, am pătruns în căldurosul apartament de la etajul şapte cu speranţa că vor fi şi zile mai bune.

Advertisements

Single Post Navigation

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s

%d bloggers like this: